O vorbă, două, despre ceai.

Se spune că ceaiul a fost descoperit mai mult din greşeală, când o pală de vânt a suflat frunze de ceai peste ceaşca cu apă fierbinte a celui de-al doilea împărat al Chinei.  De acolo până la multiplele modalităţi de clasificare şi preparare a ceaiului a fost doar un pas. Astfel, frunzele de ceai intră în mai multe categorii, în funcţie de cum sunt uscate şi tratate înainte de a ajunge în apă fierbinte.  Există ceai alb, ceai galben, ceai verde şi popularul ceai negru, în funcţie de cum se usucă şi oxidează frunzele. Dar astea deja sunt prea multe detalii.

Ceaiul conţine antioxidanţi. Puţini înţeleg adevăratele proprietăţi ale antioxidanţilor, aşa că v-o spunem şi noi: o frunză proaspătă de ceai are un conţinut de 30% de antioxidanţi. Aceştia ajută organismul, încetinesc îmbătrânirea şi previn apariţia celulelor canceroase, printre altele. Corpul nostru îmbătrâneşte chiar din cauza elementului care ne dă viaţă, respectiv oxigenul. Particulele de oxigen oxidează şi ne uzează organismul, iar antioxidanţii reduc din aceste efecte. Nu vom trăi noi o veşnicie din cauza ceaiului, dar cu siguranţă putem trăi un pic mai mult şi mai bine.

Când spunem “ceai”, fugim cu gândul direct în China. Chinezii consumă această băutură de mii de ani deja, pare să fi răsărit odată cu civilizaţia lor. Ceaiul în sine s-a răspândit şi înrădăcinat extrem de repede în zona Asiei, aşa că omul alb, europeanul nostru modern, a avut ce descoperi atunci când a ajuns acolo pentru prima oară. Tot atunci a observat că ceaiul venea servit fie cu frunzele întregi, fie cu frunzele uscate şi mărunţite. Şi cum Drumul Mătăsii este lung şi predispus la diversitate, minunata plantă şi-a făcut treptat drum şi spre tărâmul european.

O primă menţiune despre ceai are loc prin secolul 9, când un călător arab scria despre ceai şi sare ca fiind principalele surse de venit în Canton. Apoi a scris şi Marco Polo despre ceai, apoi târziu, în secolul 19 abia, East India Company a adus primul transport de ceai din China în Amsterdam. Trebuie să înţelegeţi acest aspect: ceaiul are o tradiţie imposibil de ignorat sau de zguduit. S-a născut din legendă, susţine economia mai multor ţări asiatice şi, mai presus de orice, stă la baza unor ritualuri de când lumea şi pământul. Cafeaua este încă un produs exotic, folosit la nivel social. Ceaiul este deja un produs complex, pentru care se fac ritualuri şi curăţiri spirituale.  Şi când spunem ritual, apoi ritual este:

Ceaiul s-a înrădăcinat repejor şi printre vlăstarii regali, mai întâi în Portugalia, prin intermediul conexiunilor comerciale cu Macao. Apoi când Charles al II-lea al Marii Britanii a luat-o de soţie pe Ecaterina de Braganza a Portugaliei, a adus la curte şi obiceiul de servire a ceaiului. Şi cum toată lumea cunoaşte pasiunea britanicilor pentru ceai, putem spune că restul este deja istorie…

Ceaiul are şi un caracter uşor revoluţionar, la o adică a stat şi la baza revoluţiei americane. Sigur vă amintiţi de Boston Tea Party, din 16 Decembrie 1773, când un grup de activişti americani au distrus mai multe containere de ceai aparţinând companiei British East Indian Company, în semn de protest. Eh, după cum spuneam, ceaiul a fost deseori prins pe marginea firului istoric, în mâinile demnitarilor, preoţilor, aristocraţilor, negustorilor şi nu numai. Iar sortimentele sale au cunoscut atât de multe modificări şi adaptări încât în secolul 20 a apărut şi ice tea-ul. Tot pe undeva pe parcurs s-a stabilit bine şi ceaiul din fructe – o mână de fructe uscate lăsate în apă fierbinte pot produce un ceai delicios şi de data asta, fără cofeină.

În India, de exemplu, ceaiul era folosit exclusiv în scopuri medicinale. Până au început britanicii să importe ceai şi din India. Este vorba de sortimentul Darjeeling, cu frunze mari şi aromate, cunoscut exclusiv pe plaiurile indiene. Cunoaşteţi ceaiul, cel mai cunoscut sortiment de Darjeeling îl găsiţi în plicurile de Lipton.

Grădinile de ceai din Sri Lanka au surprins lumea, deţinând 9% din producţia globală de ceai. Este vorba de Ceylon, acel sortiment de ceai negru, puternic oxidat, cu frunze mărunţite şi cu un conţinut ridicat de cofeină. Este genul de ceai care îţi lasă un gust puternic în gură şi deseori este mai eficient decât o ceaşcă de cafea. Serios.

În America de Sud, în ciuda influenţei coloniştilor portughezi,  s-a dezvoltat o cultură a ceaiului uşor diferită, prin planta Yerba Mate, un tufiş înalt de până la 15 metri ale cărui frunze sunt mereu verzi. Infuzia de yerba mate se face în apă fierbinte, nu clocotită (cum e cazul ceaiului negru), iar băutura Mate se serveşte printr-un pai subţire de aluminiu. Gustul este similar celui de ceai verde, uşor ierbos către finalul infuziei.

AH, şi apropo, ce spuneam mai sus despre proprietăţile curative ale ceaiului, nu erau texte din reclamele de la Nestea, ci fapte. Un tratat din 1999 susţine proprietăţile ceaiului şi confirmă conţinutul înalt de antioxidanţi. Oamenii de ştiinţă chiar s-au ambiţionat să testeze fenomenul pe animale şi ghici ce! Ceaiul, prin conţinutul său ridicat de antioxidanţi, previne apariţia cancerului şi a bolilor cardiovasculare, acţionând ca un lubrifiant pentru rotiţele uneori ruginite ale organismului nostru. Pe lângă asta, cofeina din ceai joacă rolul de energizant, dând vitalitate şi un plus de luciditate.

În prezent există atât de multe sortimente de ceai pe piaţă încât deseori este greu să te hotărăşti. Păi numai în categoria ceaiurilor negre sunt cel puţin trei sortimente cunoscute deja în întreaga lumea: Darjeeling, sortimentul indian, English Breakfast, Ceylon şi să nu uităm de Earl Grey. Diferenţa dintre ele? Raportul de cofeină-aromă. Ceylon este de-a dreptul energizant, în timp ce Earl Grey este vag însă puternic aromat, servit cel mai bine cu puţin lapte. Ceaiurile verzi au devenit deja cult pentru femeile care vor să se menţină, dat fiind faptul că ceaiul verde este un foarte bun diuretic, cu un conţinut ridicat în antioxidanţi, un adevărat elixir al tinereţii pentru mai toate femeile conştiente de proprietăţile sale. Ceaiurile de fructe sunt un bun instrument social, prezente în sute de forme, începând de la pliculeţele din hârtie până la infuziile propriu-zise. Iar ice tea-urile sunt băuturi populare mai ales vara, oferind arome verzi şi fructate alături de antioxidanţi, într-un pahar plin cu gheaţă.

Şi că tot veni vorba de ceaiuri, Motozone se mândreşte cu colecţia sa de ceaiuri şi infuzii, o colecţie la care se vor adăuga sortimente noi în curând. Dintre infuzii, trebuiesc menţionate Sogno D’Amore şi cu infuzia de migdale şi scorţişoară, în mod special. Sogno D’Amore este un amestec de karakade, rosa canina, coajă de portocală, măr, bucăţi de piersică, pere şi sambuco, cu un gust dulce şi uşor acrişor spre finalul infuziei.

În final, trebuie să înţelegeţi un lucru. Dincolo de istoria sa multă şi lungă şi uneori plictisitoare, ceaiul trebuie să fie o experienţă personală de neuitat. Infuzia, la rândul său, trebuie să fie o incursiune într-o lume a aromelor intense, departe de cotidian. Pentru o asemenea experienţă, pentru o asemenea detaşare, vă aşteptăm pe Bd. I.C. Brătianu nr. 138, la Motozone Cafe, unde a început sezonul rece, sezonul infuziilor irezistibile. 🙂

Advertisements

~ by motozonecafe on October 22, 2009.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: